Back to All Events

YOGA PENTRU COPII

Centrul DOOR lanseaza un program de dezvoltare personala non-formala pentru copii "Shine, little star, shine!". Acest program isi doreste sa fie un ajutor pentru parintii care cauta metode alternative de a pune in valoare insusirile native ale copiiilor. Acest program va propune o serie de metode si ateliere care lucreaza in a sprijini copiii in dezvoltarea lor emotionala, in dezvoltarea creativitatii, intr-o crestere echilibrata si armonioasa. Din acest program va propunem atelierele "Points of You" sustinute de Mihaela Catichi, clase de yoga pentru copii ghidate de Liliana Ionescu si ateliere de creativitate sustinute de Loredana Caradimu. Mai multe despre program aici:http://www.centruldoor.com/dezvoltare-personala-pentru-copii/

Yoga este o practica holistica, cu focus atat pe exterior, cat si pe interior, inseamna uniune: trup, minte si spirit, iar yoga pentru copii este un mod distractiv de a dezvolta abilitati importante, intr-un mediu necompetitiv.

Inca de la varste mici, copiii de azi traiesc intr-un mediu stresant, competitiv, mereu ,,in viteza’’. De aici, este foarte usor pentru ei sa devina extrem de auto-critici si sa-si piarda incredere in sine. Inainte de orice altceva, copiii au nevoie de intelegere si iubire, dar au nevoie si de miscare pentru ca ajuta la dezvoltarea sistemului nervos. Yoga pentru copii inseamna exercitii fizice si de respiratie, creativitate, concentrare, echilibru fizic si psihic.

La clasele de yoga, copiii se simt acceptati pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce au si nu sunt judecati tn functie de felul in care executa o postura, joaca un joc sau spun o poveste. Executarea “perfecta” a unei posturi nu constituie un tel in yoga, scopul este hranirea puterii interioare a copilului, incurajarea libertatii de exprimare si acceptarea de sine. Atmosfera destinsa incurajeaza copiii sa se relaxeze si sa se distreze in timp ce dezvolta nu doar rezistenta, coordonare, flexibilitate si echilibru, ci si pace interioara. Yoga ii ajuta sa-si constientizeze propriul corp, dar si spatiul din jur, le stimuleaza capacitatea de concentrare, creativitatea si increderea in sine. Ii ajuta sa invete cum sa-si identifice emotiile si sa le gestioneze, invata ca respiratia corecta aduce pace in suflet, minte si corp. In afara beneficiilor mentale si fizice, un principiu central al practicii yoga este respectul și onoarea pentru propria persoana, pentru ceilalti, pentru mediul inconjurator.

Cum se desfasoara o clasa de yoga pentru copii?

Copiii invata mai bine atunci cand se distreaza, prin urmare clasele de yoga dedicate lor impletesc povestile, cantecele, jocurile și posturile, permitand copiilor sa invete intr-un mediu multi-senzorial care exploreaza invatarea d.p.d.v. kinestetic, vizual, auditiv, inter și intra personal. La clasele de yoga, copiii merg in calatorii magice in jurul lumii sau in interiorul lor, invata despre diverse culturi, despre propriile emotii si trairi si, impreuna cu instructorul, sunt co-creatori ai fiecarei clase.

        

Foarte multe posturi in yoga sunt inspirate de animale, iar copiii se nasc cu o afinitate fireasca pentru natura si animale in special, ceea ce ii face sa intre imediat in poveste. Clasele sunt mult mai active si mai distractive decat cele pentru adulti; copiii nu pastreaza posturile mai mult de cateva secunde, ei sunt intr-o continua miscare urmand firul povestii, iar accentul se pune pe ceea ce simt in timpul posturii si nu pe executia perfecta.

Copiii sunt incurajati sa-si respecte corpul si sa-i dea atentie, asigurandu-se ca in executarea fiecarei posturi sa se simta bine, sa iasa si sa intre in posturi atunci cand se simt pregatiti. Odata dobandita acesta abilitate, le va folosi toata viata. Ei inteleg si invata despre natura, despre cum sa aiba grija de Pamant si locuitorii lui, oameni si animale. Invata sa se asculte unul pe celalalt, sa se ajute unul pe celalalt si sa lucreze impreuna. Copiii ajung sa inteleaga ca toti suntem construiti din acelasi ,,material’’, doar formele de manifestare sunt diferite.

Yoga ii ajuta sa fie constienti de propriul trup, sa se coordoneze, ii ajuta sa se concentreze, sa-si dezvolte inteligenta emotionala. Invata sa coopereze, sa-si exprime sentimentele, sa aiba incredere in fortele proprii, sa gestioneze emotiile, ii invata sa aiba o gandire curata si pozitiva, sa-si rezolve probleme singuri, fara ajutorul celorlalti, invata sa fie independenti si constienti de valoarea lui. Yoga acționează la nivel fizic, psihic si emotional, ii ajuta sa devina adulti sanatosi si fericiti.

Yoga scoate la iveala luminita care se afla în fiecare copil. 

Namaste!

Liliana Ionescu, Instructor "Rainbow kids yoga", certificat de Yoga Alliance, sustine clase de yoga pentru copii la Club Moving Otopeni si Bucuresti.

Mai multe despre Liliana si clasele de yoga pentru copii si parinti aici: www.yogapentrucopii.ro

Participanti: copii cu varste intre 5-11 ani. Locuri limitate. Donatie recomandata pentru participarea la clasa este de 60 de lei. In cazul in care participa doi frati, donatia recomandata este de 40 de lei penru fiecare copil.

Pentru inscrieri va rugam sa trimiteti un e-mail la dor@centruldoor.com, sa sunati/sms la 0747497133 sau sa completati formularul de mai jos:

NUME *
NUME
Va rugam sa ne comunicati varsta copiiilor pe care ii inscrieti. Multumim.